ce nu inteleg? multeee. dar momentan, in ultimele zile ma concentram pe o anumita chestie. nu pot sa inteleg de ce depunem eforturi atat de mari pentru a impresiona persoanele din jurul nostru. poti fi un elev si incerci sa-ti impresionezi profesorul. sau poti fi un tanar ginere incercand sa-si impresioneze socrii. sau un tip care incearca sa intre in gratiile unei fete. sau esti pur si simplu un om normal care incearca sa le arate prietenilor ca poate ceva, deci automat, sa-i impresioneze. si acum vine intrebarea mea : de ce avem nevoie de asta? cream imagini false despre noi pentru a fi pe placul tuturor. da ce e cu aceasta dorinta arzatoare, ereditara pe alocuri, de a fi apreciat de toti? tragand linie, pare un imens egoism provenit din orgoliu. dar oare asta sa fie explicatia? inteleg ca avem nevoie sa fim bine vazuti in societate [ desi nu inteleg de ce. avand in vedere ca societatea chiar e de cacat si promoveaza valori aiurea ] dar chiar sa ajungem la stadiul in care sa nu mai fim noi insine si sa ajungem sa avem mii de fete, pentru a impresiona pe fiecare in parte? mi se absurb. era si un citat ” e mai usor sa nemultumesti pe toata lumea decat sa multumesti o singura persoana “. poate ti se pare exagerat ce tot zic eu aici. s-ar putea sa-mi fi dus putin acest concept la o oarecare extrema. da hai sa fim seriosi. am dreptate. asa se face in ziua de azi. “n” fete pentru “n” persoane. daca esti de alta parere, te rog, spune-mi. si daca poti sa-mi explici de ce, te ascult.

atat pentru azi. ne auzim si citim, in viitor.

am intrat in casa acum 10 minute cu ideea de a posta pe blog. si ma gandeam despre ce sa scriu. ca nu are rost sa tot aberez aici. sa scriu despre mine si pentru mine ) asa ca am zis ca voi scrie despre ceva anume. dar despre ce? am zis ca voi deschide o carte, la o oarecare pagina si lua primul cuvant care-mi pica in raza vizuala si voi scrie despre el. asadar, am pus mana pe “cel mai iubit dintre pamanteni” si am deschis-o. cuvantul este “individ”. pornim prin a-i da definitia. a mea? sau aia din dex? hmm. eu cred ca un individ e o subdiviziune a speciei. fiecare individ prezentand caratere proprii si unice. “INDIVÍD, -Ă s.m. și f. 1. Persoană considerată ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect; om demn de dispreț. 2. Ființă vie considerată ca unitate deosebită a speței căreia îi aparține. [< fr. individu, cf. lat. individuus – indivizibil].” nu degeaba imi zice cineva dexonline.ro ) interesanta porecla,nu? obsesiile mele isi spun cuvantul, se pare. deci. avem definitia. una proprie si una corecta. numa ca in zilele noastre dam notiunea de “individ” si unui tip oarecare, care ni se pare dubios. lucrurile degenereaza odata cu inaintarea in timp si-n istorie. mi s-a spus ca filosofez prea tare. asa ti se pare si tie, stimat cititor? sper ca imi veiierta aceasta pornire launtrica de nestavalit si ma vei mai citi.

tocma am revazut filmul titanic. pe care il vad regulat de la varsta de .. putini ani, in fiecare an. si ma emotioneaza mai tare cu fiecare an ce trece. poate incep sa-i inteleg si eu in sfarsit. dar despre asta, vom vorbi alta data.

te mai astept in micul meu colt de blogosfera. si .. multumesc.

hmm. e o melodie. de la morcheeba. asta in cazul in care ai auzit de ei. muzica asa .. de chillout. cam asta ascult in ultimul timp. am pus titlul asta pentru ca asta ascult acum. si ma gandeam. ” i’ve gained the world and lost my soul .. maybe ’cause i’m gettind old “. imbatranim. traim. trecem prin timp. si implicit timpul trece pe langa noi lasandu-si incontestabila urma. ajungem la fraze gen ” mi-e dor si doare ” , ” unde sunt vremurile de-altadata” si altele. cum ar fi corect sa traim? nu ma gandeam la asta pana zilele trecute, cand am primit un telefon de la un prieten. era suparat. trist. isi reprosa ca a trait cum a fost bine, nu intocmai cum a simtit. isi reprosa ca nu a trait fiecare clipa cum a vrut el. ceea ce mi s-a parut ciudat a fost ca a zis ca de acum nu va asculta de el, ci de prieteni. am ramas surprinsa dupa ce am ascultat aceasta fraza. explicatia pe care am primit-o a fost cat se poate de simpla si de logica : daca ne ascultam prietenii riscam mai putin sa pierdem. pentru ca ei privesc din exterior si sunt mult mai capabili sa ne dea sfaturi si sa ne ajute sa trecem prin anumite momente. m-a tulburat destul de mult conversatia cu el si mi-a ridicat multe semne de intrebare. [ am ajuns sa cred ca sunt un mare semn de intrebare ) ] si oare de ce cand nu ne asteptam se intampla cele mai multe lucruri? o fi lucrul universului? si toate starile astea care te napadesc aiurea. sunt momentan intr-o ceata destul de opaca. si incerc sa-mi creez drum spre lumina. nu. nu ma sinucid ) chiar daca suna asa. incerc sa gasesc n mine anumite raspunsuri. cum ar fi .. de ce sunt melancolica acum. de ce eram atat de usor de iritat la mare .. si alte chestii de genul.  sunt complicata. fiecare e. si dupa atatea tone de sfaturi primite .. cum e mai bine sa traiesti? tot ne tinand cont de ele )

hai sa eliminam intrebarile din ecuatie. eee? nu e muuuult mai bine?